Lucrul pe corpul fizic este necesar pentru că celulele înmagazinează informația a (tot) ceea ce trăim. Și oferindu-ne atenția respirației și corpului, nu doar sufletului și minții, ne ajutăm din două direcții să ne regăsim natura noastră reală. Căci tot ce avem de trăit în viața aceasta este drumul către noi; să îndepărtăm valurile care nu ne permit să vedem cine suntem și să manifestăm natura noastră reală.

De ce nu reușim să ne vedem atât de minunați și de dăruiți precum suntem? De ce nu vedem totul așa cum este? Pentru că folosim prea mult simțurile, iar acestea sunt tocite de clișeele de simțire cu care ne-am obișnuit. E bine să ne purificăm simțurile și să căutăm să percepem realitatea din spatele văzului, auzului etc.

Exercițiu: Haideți „să vedem” ce formă, culoare și miros are scaunul pe care stăm.

Dezvoltarea capacității de observator este foarte utilă, dar și mai utilă este starea de contemplare, în care observ fără să intervin, constat. Putem începe cu o așezare corectă a capului și a zonei cervicale. Permite astfel circulația sângelui, influxurilor nervoase, energiei. Cu ochii închiși simt tălpile în ghete, pielea, bolta plantară – rădăcinile, gleznele, gambele, tot corpul.

Simt viața care curge prin mine, prin sângele meu, prin celulele mele. Ea curge de la sine ca un dar, independent de voința mea. E ca o prietenă venită în vizită, menită să o respect, să o prețuiesc și să îi ofer cele mai bune condiții. La fel procedez și cu respirația – o observ cum în mine se respiră.

Eu observ cum viața din mine, respirația caută să trăiască liberă. Acestea cunosc natura mea reală și atunci când mă oblig să fiu altceva decât simt, se simt constrânse, agresate. Îmi simt viața din mine și percep că dorința ei cea mai mare de la mine este să fiu în fiecare zi în căutarea adevărului, cu sinceritate. Respirația regatelor ascunse – mă expir la infinit, mă adun pe inspir și mă recompun nou așa cum sunt.