Calea Acțiunii Intuitive

Uneori în viață există și clipe mai grele…
Cu fiecare respirație, învățăm să le facem față cu demnitate și să nu ne lăsăm înfrânți.
Pentru noi există doar clipa de față, momentul prezent.
Semințele pe care le punem acum ne construiesc viitorul.

Deprindem cum să ne împrietenim cu tensiunile acumulate până la nivelul corpului fizic, să îmbrățișăm anxietatea, care ne copleșește uneori, sau chiar ne zdruncină.
Scopul meu principal este să împărtășeșc cunoașterea dobândită în ultimii 20 de ani, pentru că întotdeauna am crezut în bunătatea oamenilor și am văzut, am încurajat partea luminoasă din om.

Am străbătut un drum lung, experimentând nenumărate fațete ale întunericului din mine, până am ajuns să-mi descopăr darurile și să-mi accesez puterea de a le manifesta.

De aceea știu că se poate, am descoperit și cum putem să ne extragem din roluri, să lăsăm să cadă măștile și să ne folosim energia și resursele pentru a fi ceea ce suntem.

E o bucurie și o onoare pentru mine să vă dăruiesc din experiența acumulată în lucrul cu mulți oameni (individual sau în grup). Fiecare dintre noi contează și fiecare alegere a noastră face diferența între a mă lăsa trăit de viața mea sau a-mi trăi eu viața.

Ce pot face acum?

Acesta este primul pas.

Cred că putem trăi într-o lume plină de bunăvoință, generozitate, toleranță, compasiune, înțelegere, în care preocuparea noastră este să fim buni unii cu ceilalți.
De ce să ne irosim viața în roluri de victime neajutorate, care așteaptă ca altcineva să schimbe lumea în care trăim? Avem puterea de a acționa și de a genera schimbarea în noi și în jurul nostru.
Cunoașterea de sine ne permite să ne conectăm la adevărurile din noi, și atunci totul devine simplu. Putem începe să trăim ușor și bine, aducând blândețea în viața noastră.

Aceasta este Calea Acțiunii Intuitive.