Farmecul secret al culorilor – Cromoterapia

Trăim într-o lume în care culoarea ne domina viaţa, înconjurându-ne oriunde ne-am afla. Acesta planeta minunată nu contţne toate culorile minunate ale curcubeului fără un motiv bine întemeiat. Nimic de pe pământ nu este rodul întamplării şi tot ce este natural are un scop. Culoarea nu face excepţie de la asta. Tot ceea ce trebuie să facem este să devenim mai consşienti faţă de culoare şi faţă de modul în care ea acţioneaza asupra noastră. Data viitoare când sunteţi într-un restaurant, privitî decorul. Culorile sunt strălucitoare şi distractive. Credeţi că designerii au ales aceste culori doar pentru ca dvs.să vă simţiţi fericit cât sunteti acolo ?

cromoterapiaNu numai că se doreşteasta, dar ei ştiu în plus cătoate culorile luminoase precum roșul, portocaliul, galbenul ,stimulează sistemul nervos şi creşte apetitul. Vă aduceţi aminte de momentele însorite ale verii, când stăteaţi la plajădupă cum v-a recomandat doctorul sau poate bunica, cu înţelepciunea ei bătrânească? Ştiţi de ce se acordă atâta importanţă băilor de soare ? Nu atât bronzul obţinut contează, cât absorbţia culorilor din razele de soare de către organism.

Cunoasteti sentimentul de melancolie care ne cuprinde uneori toamna si ca motivele acesteia trebuie cautate in zona lipsei de lumina solara si a culorilor deschise ? Toate aceste idei se asociaza cu un vechi principiu numit „terapia prin culoare”.

Vechii egipteni, chinezi si indieni credeau in cromoterapie. Egiptenii se scaldau si beau apa „terapeutica” expusa indelung la razele soarelui intr-un recipient din sticla pictata. Chinezii recurgeau la colorarea fetei pentru stabilirea diagnosticului. In zilele noastre, cercetatorii recunosc ca intr-adevar culorile au efecte puternice asupra psihicului uman, iar prin intermediul psihicului asupra dispozitiei si sanatatii.

  Cromoterapia se bazeaza pe faptul ca functiile psihologice raspund la diverse culori. Cum se intampla aceasta exact ? Glandele pineale (atasate creierului) controleaza ritmul zilnic al vietii. Cand lumina patrunde in ochii nostri (piele) , ea traverseaza cai neurologice spre aceste glande pineale. Diferitele culori (date delungimile de unda si frecventele diferite)sunt conectate cu arii anume ale corpului nostru si au efecte diverse asupra functiilor fizice si psihice.

cromoterapia1

Exemplul dat mai sus cu utilizarea galbenului, rosului si portocaliului in fast-food-uri este doar una din modalitatile in care acest principiu lucreaza.

  Desi nu suntem constienti de asta, ochii nostri si corpul nostru se adapteaza constant la lungimile de unda ale luminii care ne inconjoara. Prima noastra experienta colorata este de cand am fost bebelusi si ne aflam in uter, unde eram inconjurati de un roz protector si confortabil. Apoi, in experientele copilariei , asociem cu culori primele noastre procese de invatare. Pe masura ce devenim maturi atasam diverse sentimente, amintiri si intelesuri anumitor culori iar acestea pot deveni scenarii in subconstientul nostru. Putem construi apoi prejudecati legate de culori care ne fac fericiti, tristi sau au o conotatie amenintatoare pentru noi.

        Experientele cotidiene (fie ele pozitive sau negative) au un efect asupra noastra. Experientele negative se pot manifesta in timp la nivel fizic, ca boli. De exemplu, sa presupunem ca am fost, de-a lungul timpului, pusi in situatia de a ne simti incapabili, dintr-un motiv sau altul, sa ne exprimam gandurile, sa ne exprimam sentimentele sau nevoile. Aceasta se poate manifesta ca o problema la nivelul chakrei gatului (care e legata in plan spiritual cu capacitatea de autoexprimare). Astfel, daca autoexprimarea a fost blocata, energia nu va mai curge lin in aceasta arie. Lucrul cu culoarea adecvata poate ajuta la dizolvarea sentimentelor negative, la deblocarea si echilibrarea corpului.

Exista numeroase modalitati de utilizare terapeutica a culorilor, insa le vom mentiona doar pe cele mai populare:

  • utilizarea vestimentatiei colorate
  • apa solarizata
  • expunerea la lumina colorata
  • meditatia asupra culorilor
  • respirareaculorilor

  Cromoterapia poate fi utila pentru orice fel de problema, fie ea, fizica, mentala, spirituala, emotionala sau pur si simplu pentru relaxare.Culoarea poate fi folosita pentru echilibrarea energiilor din corpul nostru si evitarea posibilelor probleme. Ea poate fi un catalizator al proceselor de vindecare. Trebuie retinut insa ca nici o terapie complementara nu trebuie considerata ca o alternativa la sfatul medical profesionist. Cromoterapia poate fi utilizata in siguranta pe langa orice alt tratament medical sau terapie ortodoxa.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s